ALBUME FOTO
TRASEE
INFO VÂRF
INFO MUNŢI
Ceahlău 1995
10 fotografii
Munţii Ceahlău 1995 - Căciula Dorobanţului
Căciula Dorobanţului
Retezat 1982
Anul 1982 a însemnat şi întâlnirea cu "soarta", adică cu viitoarea soţie şi parteneră aproape nedespărţită pe munte de atunci. Reuşisem să am echipament propriu complet : rucsac, cort, sac de dormit şi deja...
vezi text complet
Munţii Baiu
vârful Neamţu Munţii Baiu - vârful Neamţu
Munţii Ceahlău
Mai corect spus Masivul Ceahlău, reprezintă un "accident" izolat şi spectaculos printre munţii din jur. Foarte popular şi populat aproape tot anul, fiind uşor accesibil şi de parcurs (majoritatea...
vezi detalii
un articol

Prima incercare 1976

Hai la drum... Orice istorie are o pre-istorie. Copil fiind (chiar preşcolar !) am fost într-un concediu cu părinţii la Sinaia. Pentru mine atunci muntele însemna brazi şi câteva pante mai abrupte. Am urcat împreună cu alţii până la Cota 1400 ce mi s-a părut o chestie grozavă (şi era probabil, având în vedere vârsta şi că am urcat pe jos !). Din curtea vilei în care eram cazaţi se vedeau foarte bine Bucegii şi chiar Crucea de pe Caraiman. În una din seri, unul dintre vecinii noştri de vilă, explica unor amici cum a urcat el până la Cruce (tocmai se întorsese). Am rămas profund impresionat, fiindcă nu-mi imaginam cum a putut ajunge până acolo !
Istorie... Eram în gimnaziu când mi-am cumpărat o cărticică ce se numea "Hai la drum" (îmi cer scuze dar nu-mi amintesc şi autorul) şi în care am citit pentru prima oară despre excursii la munte cu rucsac şi cort, ceva despre cabane, trasee şi marcaje. Mi-a plăcut şi am re citit-o de mai multe ori (nici nu era prea mare) deşi acum îmi dau seama că nu înţelegem mare lucru, fiind dintr-o zonă în care afli despre munţi din cartea de geografie. Neavând rude sau prieteni care să aibă legătură cu muntele, deşi mi-ar fi plăcut, n-am avut cum să ajung pe munte.
Întâmplare ? Poate că da. Se apropia sfârşitul clasei a noua (1976), când doi colegi de liceu mă întreabă dacă aş vrea să merg intr-o excursie pe munte. Imediat mi-am adus aminte de pre-istorie şi istorie :-) Am acceptat imediat deşi nu aveam nici un fel de echipament şi tot atâtea cunoştinţe despre excursiile pe munte. Am reuşit să-mi cumpăr un rucsac (clasic vânătoresc/pescăresc !) de care eram foarte mândru. O geacă de fâş şi o pătură credeam că vor fi suficiente pentru dormitul în cort. Era doar vară ! Deşi un grup numeros, format din cel puţin 8 colegi şi încă 4 profesori nimeni nu cred că mai fusese pe munte sau să fi dormit în cort. Şi oricum la vremea respectivă nu cred că am fi putut găsi echipament mai bun de împrumutat, iar de cumpărat era mai greu. Bine că avea şcoala cort.
Astfel "pregătiţi" am plecat foarte fericiţi către prima mea confruntare cu "realitatea". Această realitate nu a întârziat să-şi arate colţii. De la gara Gura Humorului până la Mănăstirea Voroneţ (să fie vreo 4 km) ne-am cam rupt de spate cu rucsacii plini cu detoate (multe, grele şi multe inutile). Am tăbărât pe mâncare poate vom mai scăpa de ceva greutate. Ne-am întors pe malul Moldovei, unde ne-am instalat corturile. După ce ne-am mai odihnit, ne-a mai venit inima la loc, asta până dimineaţă, când ne-am trezit cam cotonogiţi după o noapte dormită pe pământ fără saci de dormit sau saltele. Dar când eşti tânăr uiţi repede de necazuri aşa că am plecat voioşi spre următorul obiectiv : munţii Rarău. Acolo am ajuns fără prea multe peripeţii, având în vedere că şi la urcare cât şi la coborâre am găsit câte un mijloc de transport. Novici fiind cu toţii, eram prea preocupaţi de copaci ca să mai zărim pădurea (cum se spune !). Nu-mi aduc aminte să fi ieşit din motel de parcă ăsta era scopul. Ce Pietrele Doamnei, ce vf.Rarău cine să le bage în seamă ? De fapt mi-a trebuit ceva timp până să realizez că nu atingerea unui obiectiv turistic este un scop în sine ci ceea ce vezi (dar asta va constitui un subiect in sine !).
Aventura... Începe odată cu următorul nostru obiectiv : Munţii Ceahlău. După o noapte mai grea decât cea de la Voroneţ, în care am aflat ce înseamnă noaptea la munte (chiar dacă era vară şi era doar în Durău !) am început să urcăm spre cabana 7 Noiembrie (actuala Fântânele). Deşi ne mai obişnuisem cu rucsacii, prima urcare pe un munte adevărat ne-a pus la încercare condiţia fizică. Pentru cine cunoaşte traseul, ştie că deşi nu este prea lung acest urcuş pare destul de dificil cu bagaje grele în spate. Am ajuns relativ repede la cabană unde ne-am instalat cortul. Era primul contact cu o cabană adevărată, unde oamenii se simt mai puţin constrânşi de "eticheta" zilnică. Impresia a fost probabil accentuată şi de un grup de studenţi care au făcut o atmosferă de zile mari.
Intrasem deja în "atmosfera" muntelui, urcuşul de a doua zi până la Cabana Dochia decurgând fără probleme. Cabana Dochia, încă în varianta veche cu un pod plin cu priciuri, era destul de primitoare. Pentru că nu erau restricţiile actuale, care nu le înţeleg, am urcat şi până pe Vf.Ocolaşul Mare pe o vreme senină. Noroc că am dormit în cabană (la priciuri), cortul nostru fiind puţin bolnav - se rupsese unul din beţe la Fântânele.
Aş vrea să spun despre coborârea de la Cabana Dochia la Neagra că a decurs în mod normal dar nu a fost aşa. Grupul s-a scindat în două imediat de la plecare, grupul din urmă format din profesori, a rătăcit drumul (pentru o perioadă) şi a întârziat foarte mult faţă de noi. Eram îngrijoraţi atât noi care nu înţelegeam de ce nu mai vin cât şi ei care nu ştiau unde suntem noi. Când ne-am întâlnit, ne-am luat "papara" corespunzătoare.
Ajunşi pe valea Bicazului, încheiam astfel prima aventură pe munte, cu un gând hotărât în minte : nu mai plec nicăieri fără sac de dormit ! Începeam să înţeleg de asemeni că mâncarea care o iei cu tine pe munte trebuie planificată cumva şi nu luată chiar la întâmplare.