Căutare
Căutare rapidă :

Recomandări
Foto
Video
Hărţi
Trasee
Articole
Recomandări WEB
Testing 123
RO
EN
ALBUME FOTO
TRASEE
INFO VÂRF
INFO MUNŢI
Parâng 2013
126 fotografii
Munţii Parâng 2013 - Parângul Mare la apus
Parângul Mare la apus
Rodnei 2007
După eşecul "usturător" din Rodnei din 2004, am rămas cu o "gaură" în palmares : porţiunea de creastă dintre şaua Ineuţului şi şaua Gărgălău. Dacă în două încercări eşuate (2002 şi 2004), am vrut să...
vezi text complet
Munţii Ciucaş
vârful Bratocea Munţii Ciucaş - vârful Bratocea
Munţii Ceahlău
Mai corect spus Masivul Ceahlău, reprezintă un "accident" izolat şi spectaculos printre munţii din jur. Foarte popular şi populat aproape tot anul, fiind uşor accesibil şi de parcurs (majoritatea...
vezi detalii
un articol

Alpspitze Ferrata 2013

Sunt situații, e drept destul de rare, când un vis devine și realitate. Am început destul de ambiguu cred. În 2011, fiind pentru prima oară în vizită în Germania, mi-am dorit să ajung și la munte. Cum nu aveam prea multe informații despre munții din Germania, nici eu nici cei la care mergeam, am ales oarecum la întâmplare zona Garmisch Partenkirchen și vârful Zugspitze ca fiind cel mai înalt vârf din Germania. Despre aceată ”tură” nu e mai nimic de povestit, având în vedere că până pe vârf se ajunge cu transport ”mecanizat” : cu trenul până la Sonnalpin (2600 m) și de acolo cu telecabina la 2962 m pe vârf. E drept că la 2962 m eram mai sus decât urcasem eu vreodată în România, dar : ajuns, văzut, plăcut, plecat ! Hai să lăsăm asta pentru 70+ dacă vom mai fi în stare.
De aici însă apare problema cu visul. În drum spre Zugspitze, din tren, este o porțiune de unde se vede foarte fain Alpspitze, un alt vârf aflat în apropierea lui Zugspitze, ceva mai scund, doar 2628 m, dar mult mai ”fotogenic” decât ”fratele” mai mare. Fiind la capătul unei porțiuni de creastă ce pleacă chiar din Zugspitze, este mult mai vizibil și distinct ca alte vârfuri. Evident că prima reacție a fost : oare se poate urca pe acest vârf ? Ajuns acasă am căutat și aflat că, nu numai că se poate urca pe vârf, dar mai există și o ”Ferrata” foarte bine amenajată dar care necesită echipamente special pentru astfel de trasee. Voi ajunge oare să pot urca pe acest vârf ? E drept că atunci mă gândeam la varianta care nu are legătură cu Ferrata.
În 2013 acet ”vis” reapare, alimentat de câteva evenimente puțin adiacente. Ioana parcurge în 2012 Mittenwalder Kletersteig (o altă Ferrta ce necesită echipament) iar în 2013 parcurge Hollentalklamm. Îmi propune să parcurgem împreună Hollentalklamm și să încercăm să continuăm până pe Zugspitze. Pare tentant și mă apuc să caut informații despre traseu. Găsesc puține informații și aproape toate în limba germană pe care nu o înțeleg. Înțeleg totuși că pe lângă porțiunea de cățărare ”normală” există și o porțiune ce străbate un ghețar și unde ar fi necesari colțari și piolet. Îmi aduc atunci aminte de Alpspitze și fac o altă variantă de ”tură” : prima zi de parcurs Hollental trecând prin Hollentalklamm până la Hollental Angerhutte și de aici de urcat până la Kreuzekhause unde să ne cazăm, apoi a doua zi să urcăm de dimineață pe Alpspitze Ferrata, să coborâm și să ne întoarcem acasă. Când ne hotărâm că ”tura” e OK, îmi cumpăr și echipamentul necesar : hamuri și cască.
Plecăm din Munchen cât de dimineață putem și după trei ore suntem în Garmisch. Mai pierdem încă o oră până ajungem în Hammersbach punctul de intrare în Hollental. Urcăm prin pădure pe potecă și ajungem curând la intrarea în chei (Hollentalklamm). Aici se plătește intrarea, dar ”amenajările” costă. Hollentalklamm este un defileu foarte îngust printre doi versanți : unul coboară dinspre nord (dinspre Waxenstein) și unul coboară dinspre sud (dinspre Alpspitze sau Hollentorknopf). În lipsa amenajărilor, aceste chei ar fi imposibil de străbătut fară echipament special, apa (Hammersback-ul) a reușit să sape doar un culoar îngust ce rar depășește doi trei metri, iar malurile sunt pereți verticali de peste douăzeci de metri. În acestă situație, traseul prin chei este aproape în totalitate ”artificial”: potecile, tunelurile, scările fiid săpate de om. Deși aparent ”artificial”, traseul este foarte frumos și spectaculos și accesibil pentru oricine.
În mod normal cheile sunt și foarte ”umede” cu apă ce se scurge de pe versanți dar acum, fiind la sfârșit de vară, umezeala este ceva mai redusă. La ieșirea din chei, valea se lărgește brusc oferind și o priveliște pe măsură. Urcăm în continuare pe versantul din dreapta și ajungem curând la Hollental Angerhutte. Cabana Hollental Angerhutte respectă ”tradiția” cu nelipsita terasă plină de turiști care beau și manâncă. Facem și noi un scurt popas pentru un iaurt cu fructe de pădure. Spre vest se deschide o vale largă cu vârfurile Hollental pe partea stângă, cu vârfurile Riffel pe partea dreaptă și cu Zugspitze chiar în față. Fiind în plan mai apropiat, Riffelwandspitze pare mai înalt deși e mai ”scund” cu 300 m decât Zugspitze.
Plecăm de la cabană și ne îndreptăm spre Kreuzeckhause. Poteca urcă ușor pe poala muntelui exact în direcția din care am venit, astfel că în stânga avem valea Hollental și Hollentalklamm (care fiind foarte îngust e invizibil de aici) și ceva mai sus Waxenstein. În față foarte proeminent, vârful Hollentorknopf. Traseul este și aici bine amenajat, în unele locuri fiind evident săpat în munte, și cu șufă ajutătoare care este ”inutilă” vara, poteca fiind suficient de lată și panta mică. Pe traseu multă lume de toate vârstele, mulți alegând varianta în care urcă cu telecabina până la Kreuzeckhause sau Alpspitzebahn, apoi coboară pe varianta care noi o urcăm. Cam la jumătatea traseului se găsește o cabană ”tehnică” Knappenhauser unde facem un mic popas. Continuăm prin spatele cabanei, și urcăm cam în aceiași notă până în șaua dintre Schwarzetkopf și Osterfelkopf.
Și aici facem un nou popas atât pentru odihnă dar și ca să admirăm toată valea Hollental și toate vârfurile ”înșirate” pe un U imaginar cu ”baza” în Alpspitze. Aici poteca se bifurcă, una spre dreapta pentru a ajunge imediat sub statia de telecabină Alpspitzebahn și alta face un mic ocol spre stânga și coboară până la Kreuzeckhause. Ajungem în final la cabana Kreuzeckhause, o cabană tipic nemțească cu nelipsita terasă ce nu duce lipsa de clienți având în vedere ca aici se ajunge cu telegondola și chiar cu mașina. De la gara Hammersback și până aici am făcut cam cinci ore. Nu e rău și nici nu suntem prea obosiți. Ne cazăm cu ceva peripeții (greșim în prima fază camera !).
Dacă ar fi să comparăm cu cabanele din România, ar fi de remarcat mai multe diferențe : a) există o cameră unde toată lumea lasă ghetele și alte ”chestii” care ar mirosi în camere (sincer în RO mi-ar fi frică să-i las acolo dacă nu vreau să plec desculț) b) grupurile sanitare există și arată bine (cu posibilitatea de duș cu apă caldă la 0.5 EURO) c) dormitoarele comune (în care am dormit și noi) nu arată prea noi dar au saltelele și pernele în stare bună, dar nu există așternuturi (vine fiecare cu el de acasă). Lăsăm bagajele în cameră, mergem și mâncam pe terasă unde ”servim” și câte o bere tradițională.
E încă devreme așa că începem să ne ”foim” prin împrejurimi. Ca și poziționare cabana e de nota zece : spre Vest se vede până la Zugspitze, spre Sud culmea Wetterstein albă și stâncoasă, spre Sud-Est se zărește și Karwendelgebirge - partea dinspre Mittenwald iar spre Nord-Est Garmisch-Partenchirchen. Am lăsat la urmă Alpspitze care domină peisajul spre Sud-Vest cu ”triunghiul” inconfundabil. Plecăm într-o plimbare până la cabana Hochalm aflată în apropiere, drumul fiind un drum ”forestier”. La Hochalm aproape nimeni și am impresia că e folosită mai mult iarna (aici există și o telecabină până la Alpspitzebahn). Ne lămurim cumva și cu traseul de a doua zi catre Alpspizebahn, pe la Hochalm fiind o variantă. Ne petrecem sfârșitul zilei pe lângă cabană mereu ”impresionați” de culorile ce se succed pe culmile din fața noastră (Wettersteingebirge) odată cu apusul soarelui.
Traseul urmează ”triunghiul” feței Nord-Estice a lui Alpspitze, fiind mai ușor de străbătut decât pare la prima vedere datorită în special ”amenajărilor” care sunt prezente în proporție de 95% pe Ferrata dar și acolo unde e nevoie pe restul traseului. În plus hamurile cu sistemele de asigurare, îți oferă o siguranță greu de obținut fără ele cel puțin pentru niște incepători ca noi. Revenind la parcursul în sine. Ne trezim la 6:00 AM cu intenția de a pleca cât mai repede. Teoretic avem o zi în față dar prognoza meteo ”prezice” ceva înnorări și chiar averse după ora 14:00, și sincer la cât am ”investit” în acestă excursie parcă nu aș vrea să văd doar la 5 m in jurul meu. Nu mai vorbesc de varianta și mai gravă în care am fi obligați să ne cățărăm pe stâncă udă. Chiar cu sistemul de asigurare nu vreau să mă risc în nici un fel.
Când am întrebat la ”Recepție” ni s-a spus că micul dejun se servește după ora 7:00 care ni s-a părut cam târziu pentru planurile noastre. Coborâm la 6:30 și constatăm plăcut surprinși că deja s-a pregătit un bufet ”suedez” bine garnisit. Mâncăm, bem o cafea și suntem gata de plecare. Plecăm pe varianta Hochalm. De aici începem să urcăm pe potecă spre Alpspizebahn. La un moment ne intersectăm cu poteca ce vine de la Kreuzeck dar pe ”varianta scurtă”. Urcăm în continuare în serpentine scurte și ajungem curând la stația telecabinei de la Alpspitze. Am făcut până aici o oră. Aici ne echipăm complet și plecăm spre Alpspitze Ferrata. Poteca este comună pentru câteva sute de metrii cu Nordwandsteig. Ajungem la bifurcație și mergem spre dreapta de unde foarte curând începem și cățărarea. Deja este lume multă pe traseu care profită ca și noi de vremea excelentă.
Traseul de pe Alpspitze Ferrata e greu de descris în cuvinte, mult mai sugestive fiind pozele (am făcut cât de multe am putut). Ca regulă generală (reguli) : peste tot există șufă de asigurare, unde peretele de urcat este prea vertical există scară metalică, unde nu este loc de pus piciorul există scoabe sau tije metalice ajutătoare. Urcăm drept până într-o primă șa, de unde deja se vede Hollental și Zugzpitze, apoi virăm spre stânga (Sud-Vest) și continuăm pe fața Nord-Estică. Continuăm urcușul șerpuit pe fața stâncoasă, având ca reper chiar vârful. După acest urcuș, ce ne solicită fizic, ajungem pe muchia ce desparte fața Nord-Estică de cea Nord-Vestică cu deschidere către Hollental și Jubilaumsgrat. Aici parcursul (era să zic poteca) pare și mai vertical ca cel de pe fața Nord-Estică dar nu pune probleme deosebite și deja avem ”experiență” ;-D
Puțin înainte de vârf, ajungem la intersecția cu Jubilaumsgrat (traseu ce continuă până pe Zugspitze). Noi continuăm spre stânga și curând suntem pe vârf la 2628 m, un vârf suficient de plat ca să încapă multă lume. Deși nu suntem primii pe vârf, suntem cu siguranță printre primii : e abia 10:25 deci am urcat în două ore și un sfert. Pe vârf facem 20 minute pauză ca să mâncăm ceva, să ne odihnim puțin dar să facem și un nou ”set” de fotografii. Fiind senin, putem admira peisajul la 360 de grade. Cel mai impunător vârf este Hochblassen cu ”doar” 2703 m dar este foarte aproape. În continuare toată creasta până la Zugspitze cunoscută sub numele de Jubilaumsgrat care e mai lungă și mai dificilă ca Alpspitze Ferrata (dar care poate fi o viitoare provocare).
Înspre vest și în dreapta acestei creste se deschide Hollental (care în traducere ar însemna ”valea iadului”) închisă înspre Nord de culmea Waxenstein - Riffel. Cele două creste se ”întâlesc” pe Zugspitze la 2962 m. Din păcate vârful Hochblassen ne ”obturează” vederea spre a treia creastă ce ajunge pe Zugspitze și care împreună cu Jubilaumsgrat, închid valea Reintal. Spre Est, de pe Alpspitze coboară două muchii ce se despart ceva mai jos formând o alta vale (fără nume ?) : Ostflanke pe stânga și Ostgrat Oberkar pe dreapta. Pe ambele muchii se poate coborâ, traseele oricum se unesc la intrarea pe Nordwandsteig. Culmea Ostgrat Oberkar împreună cu culmea ce continuă de pe Hochblassen, închid și ele o alta vale, Grieskar, la fel de spectaculoasă.
Noi alegem să coborâm pe Ostgrat Oberkar ce începe cu un grohotiș reletiv instabil și continuă pe câteva porțiuni mai înguste unde vom întâlni iarăși amenajări cu șufă și trepte metalice. Pe aici urcă mai mulți turiști care probabil vor să evite Ferrata. Coborârea decurge fără probleme și într-o oră ajungem la intrarea pe traseul Nordwandsteig. Aici ajunge din vale și traseul ce urcă de la baza muntelui prin Schongenge. Intrăm pe traseul Nordwaldsteig printr-o coborâre ”spectaculoasă” pe o scară metalică, apoi traseul continuă ”pașnic” cu puține zone amenajate cu șufă. Cele mai spectaculoase sunt cele două tunele săpate în stâncă și prin care trece traeul, într-o zonă în care perete vertical nu a permis o amenajare exterioară.
La ieșirea din tunele, după câteva minute suntem la intersecția cu Alpspitze Ferrata ”triunghiul” fiind închis. Foarte curând ajungem și la Alpspitzbahn. Am avut nevoie de încă o oră pentru Nordwandsteig. Înainte de a ne ”relaxa” total mai facem un mic ocol pentru a ne ”urca” pe Alpspix, o construcție metalică constând în două platforme metalice în formă aproximaivă de X, suspendate deasupra unei prăpăstii de pe care se poate admira întrega vale Hollental. După ce mâncăm ceva de prânz, pornim ”fericiți” către casă, cu mulțumirea că ”planul” a fost în totalitate îndeplinit : cu puțin noroc ”un vis” = ”o realitate” !
Albumele foto realizate în această tură se găsesc la : Hollental 2013 (vezi album ...),   Kreuzeckhause 2013 (vezi album ...)Alpspitze 2013 (vezi album ...)